Ce poate face ca un om sanatos sa renunte complet la lupta vietii?
Acolo unde exista cazuri de paralizie, de boli degenerative, de dureri cumplite imposibil de eradicat prin morfina sau alte analgezice, de cancer in faza terminala, acolo parca sinuciderea e de inteles. Desi si in aceste cazuri exista persoane care aleg sa continue sa traiasca. Ma gandesc la Stephen Hawking. Lumea ar fi fost cu siguranta mai saraca fara aceasta minte prinsa intr-un carucior cu rotile.
Sau cazul real al redactorului revistei Elle, Jean-Dominique Bauby, care a paralizat in urma unui atac cerebral, si s-a trezit prins intr-un corp-inchisoare. Totusi, a scris o carte emotionanta, chiar asa, paralizat, Le scaphandre et le papillon, dupa care s-a facut si un film
http://www.imdb.com/title/tt0401383/
Deci in conditii grele, de carucior cu rotile sau paralizie totala, unii oameni aleg sa continue sa traiasca. Sa se foloseasca de darul-miracolul vietii. Ce ii face sa continue, pe cand altii, sanatosi fizic, cu posibilitati in viata, renunta?
M-am gandit la cateva posibile explicatii.
1. Persoana cu ganduri de suicid spune si gandeste foarte des “NU POT”. Nu pot sa imi aflu un job. Nu pot sa ma descurc. Nu pot sa fac fata la viata. Nu pot sa fiu pe picioarele mele. Nu pot sa gandesc clar. Nu pot sa imi aflu un partener de viata ok. NU POT.
Este o schema de neputinta, din acelea precizate de psihologul Young.
De fapt, suicidarul POATE.
Poate sa isi afle un partener de viata (numai ca e necesar sa faca si compromisuri pentru a il afla, si pt a mentine relatia).
Poate sa afle un job (numai ca e nevoie sa accepte si joburi nasole, temporare, in asteptarea unuia ok).
POATE sa gandeasca clar (dar e nevoie sa isi aloce timp pentru a medita, pt a isi pune ordine in ganduri, in viata, sa se deprinda cu ducerea unui gand pana la capat).
Aici se poate inlocui schema de neputinta invatata NU POT cu o schema de gandire corecta POT.
2 Freud spune ca individul care vrea sa schimbe lumea, in loc sa se schimbe pe sine pentru a se adapta la lume este dereglat.
Suicidarul este de obicei o persoana care nu se poate adapta lumii. E drept ca lumea de azi e mult mai solicitanta psihic si fizic decat cea de acum 50 de ani sau 100 de ani, inainte de invazia tehnologiei. Lumea de azi se schimba atat de rapid incat trebuie sa ai multe resurse mentale pentru a tine pasul.
Dar aici e o cheie importanta a supravietuirii: adaptarea continua. Stim si din biologie ca indivizii ce nu se pot adapta mediului sunt supusi unui risc de disparitie. Eventual pot subzista in niste ecologice, dar pana cand?
Suicidarul de obicei are o gandire mai rigida, mai putin nuantata, care il pune in situatia de a-i fi greu sa accepte lumea asa cum e, cu bune si rele, nu doar alb si negru, ci cu multe tonuri de gri intretesute.
Un slogan de viata pe care l-am invatat de la un taran foarte adaptat: “lasa lumea asa cum e!”. E drept ca salturile de evolutie sunt aduse de cei care schimba lumea. Dar asta nu e pentru toti. Numai oamenii cu puternice resurse mentale pot sa lupte cu opozitionismul si inertia societatii.
Cei care sunt mai plapanzi ar trebui sa lase lumea asa cum e, si sa se adapteze ei lumii, profitand din mers de schimbari.
3 Suicidarul nu are rabdare. El nu vrea sa astepte. Asa cum viata aduce rele, necazuri, ea poate aduce si lucruri bune. Dar pentru asta trebuie intelepciune. Cum spunea conducatorul Yeyasu din “Taiko” de Yoshikawa: “Poti face o pasare sa cante daca stii sa astepti”. Asiaticii au un proverb care spune: :”dupa 3 ani, chiar si o nenorocire e buna la ceva”. Dar pentru asta e bine sa deprinzi arta rabdarii.
Suicidarul e un impulsiv. El nu mai are incredere ca viitorul s-ar putea schimba pentru el.
Cati dintre noi, pusi in situatia personajului din filmul “The Pursuit of Happyness” ar fi continuat lupta, si cati ar fi abdicat, socotind ca nu mai merita?
http://www.imdb.com/title/tt0454921/
Pana la urma Christopher Gardner, cel care a ajuns pe strazi si traia din supa saracului, a devenit milionar. Si este o poveste reala, nu inventata. Dar pentru asta trebuie sa astepti si vremuri mai bune, si sa continui sa lupti.
4 Suicidarul isi blocheaza orizontul. Isi limiteaza setul de optiuni. Isi taie singur sperantele. El spune: “nu mai exista salvare”, si chiar nu vede niciuna, pentru ca se programeaza singur sa nu le vada, sa nu le caute.
5 Suicidarul e condus de idei negre catre autodistrugere. Aceste idei (meme) de obicei au schema: “Daca nu sunt asa, atunci…” sau “Daca nu mi se intampla asta, atunci…”
Suicidarul tine atat de mult la memele sale negative, incat le mentine pe acestea vii, cu pretul distrugerii sale. Moartea sa confirma ca mema sa negativa a fost corecta, puternica. Daca suicidarul ar distruge mema negativa, atunci el ar fi salvat, ar trai. Este o lupta intre individ si ideile sale. Cine va castiga batalia? Ideile il vor duce pe om la moarte, sau el le va supune, le va controla si le va pune sa lucreze in folosul sau?
6 Suicidarul nu accepta conditii de trai mai joase decat cele pe care si le-a setat ca optime. El s-a deprins cu un nivel de trai, si orice coborare i se pare umilitoare. El stie ca merita ceva bun. Dar nu e invatat sa accepte si conditii inferioare. Solutia ar fi sa accepti si conditii neplacute, temporar, pana ce vin acele conditii bune pe care stii ca le meriti.
Exista oameni care cand dau de greu nu se dau in laturi de la nimic pentru a supravietui. Ei ar face chiar meseria de gunoieri, de femei de serviciu, temporar, pana ce vor putea accede la adevaratul lor nivel. Nu zic ca trebuie sa faci lucruri imorale. Dar o coborare temporara a standardelor personale, stiind ca e pentru o perioada grea, in asteptarea a ceva mai bun, mi se pare o dovada de echilibru. Si asta nepierzand din vedere adevaratul scop, care e realizarea obiectivelor tale.
7 Suicidarul are asteptari prea mari de la sine si de altii. In loc sa vada oamenii asa cum sunt, el aplica peste ei imagini. Aceste imagini sunt realizate din asteptarile sale idealiste. La fel face si cu sine. In loc sa se vada judicios, asa cum este, impletitura de bune si mai putin bune, el aplica o imagine de sine peste adevaratul sine.
In numele acestui ideal, el poate sa renunta la viata sa, atunci cand i se pare ca idealul este murdarit sau distrus.
Suicidarul nu stie sa renunte la idealurile nerealiste, in favoarea unui eu autentic, cu obiective de viata realiste.
De multe ori are un IDEAL EGO supradimensionat, sau chiar o dimensiune morala intransigenta si exagerata.
8 Suicidarul nu are un plan de viata bine stabilit, clar, organizat. Si daca nu are teluri realiste, pe termen lung, pentru implinirea carora sa lucreze, atunci energiile sale mentale si emotionale se risipesc aiurea. Fie de la sine, prin uzura cotidiana, fie investindu-le in oameni care nu merita, ori obiective minore, care nu merita.
Daca suicidarul si-ar seta un set de obiective clare si realiste, pentru care sa isi mobilizeze resursele psihice, atunci ar iesi din depresia sa (care de fapt e o debusolare, o ratacire fara carma pe marea vietii, la voia vanturilor). Si atunci, parerea mea, nu ar mai trebui numit “suicidar”.
Sunt convins ca si voi puteti gasi astfel de idei, care sa ajute la intelegerea motivatiilor unui suicidar.
Fiecare putem avea in randul familiei sau al prietenilor pe cineva care se confrunta, marturisit sau pe ascuns, cu aceste framantari.
Cum credeti ca putem ajuta efectiv aceste persoane, multe din ele talentate, dar debusolate?
