Razboiul Memelor

Posted: Noiembrie 25, 2010 in Uncategorized

Am sa fac paralele intre meme si schemele cognitive disfunctionale.
Unele meme ne paraziteaza. E greu sa scapi de ele. Omul tinde sa se confunde cu memele lui. Daca vrei sa i-o scoti din cap, se supara, pentru ca el crede ca ai ceva cu el. Vede insa ca nu merge ceva bine in viata sa, si nici nu stie de ce.
Altii stiu, dar tot nu pot sa si le scoata, nici daca stiu ce au si cer ajutor de la prieteni (sfaturi ca sa scape de ele).
De pilda un prieten isi dorea enorm sa fie intelept sa aiba o viata echilibrata, dar cand il apuca amokul mergea la cazino si pierdea toti banii. Stia ca va ramane flamand, ca prietena il va face cu ou si otet, ca tatal acesteia se va uita la el cu scarba, ca prietenii se vor indoi de el, dar tot mergea. I-am zis, cand mi-a cerut sfatul: „daca stii ca ai o problema, si vrei sa te vindeci de ea, ce te opreste sa o faci? ce avantaj ai din a mentine acest comportament?”
Mi-a zis: „porcului ii place in noroi, miroase urat, dar e caldut SI E AL LUI”.
Cam asa e si cu mema. Unele sunt distructive, vezi sau simti ca te duc de rapa, dar te identifici cu ele, crezi ca TU ESTI MEMELE TALE, si te lasi dus de ele unde vor ele.
Exemplu: Mema „Nu am nicio valoare, pentru ca… XYZ”. E una din memele de baza ale depresivului, ratatului, celui cu eu slab, pasivului, anxiosului, etc.

Unii depresivi se identifica asa de tare cu aceasta mema, incat se sinucid. Acolo se vede clar distructivitatea unei meme. Ea te poate aneantiza, daca nu o identifici tu pe ea, si nu o neutralizezi la timp. Dispare si mema, dar dispare si sinucigasul. Daca ii spui depresivului „e doar o schema cognitiva eronata”, el poate ca intelege si scapa de ea, poate ca intelege dar nu poate scapa de ea. In acest ultima caz, depresivul se identifica cu mema sa. Daca ar face distinctia: EU NU SUNT ACEASTA MEMA, Eu si Mema aceasta suntem 2 lucruri diferite, nu trebuia sa ma las ghidat de aceasta idee, e doar o idee, eu exist in afara ei”, atunci ar intelege ca VALOAREA LUI nu sta in XYZ.

Sa identifici schemele cognitive eronate ale omului este un principiu de baza in terapia cognitiv-comportamentala.
Apoi sa il determini pe om sa schimbe schemele eronate cu scheme de gandire corecta.

Foarte multe din aceste scheme de gandire au de a face cu logica. E trist ca nu se mai pune baza pe logica in liceele noastre. Si acolo unde se mai face logica, profii fac o varza din predare, lasandu-se dusi in jos de superficialitatea liceenilor de azi, in loc sa-i invete sa gandeasca clar, corect.

Exemple de scheme cognitive eronate, pe care cei care au facut logica serios le vor recunoaste imediat:

inferentele arbitrare – concluzia pripita, fara dovezi
abstragerea selectiva – focus doar pe unele aspecte, neglijand altele importante
suprageneralizarea – concluzii trase din examinarea unor situatii particulare, dar extinse la alte situatii, nejustificat
amplificare
minimalizare – omul depreciaza valoarea unor aspecte importante (ca depresivul nu observa lucrurile pozitive)
personalizarea – raporteaza evenimentele la persoana sa, fara justificare
catastrofarea – supraestimarea posibilitatilor negative, focus pe cel mai rau final al unei situatii
atitudinea disfunctionala – convingerea ca valoarea sa depinde de parerea altora

Sunt enorm de multe astfel de scheme disfunctionale.

O astfel de schema disfunctionala va genera GANDURI AUTOMATE (neanalizate, neconstientizate), iar acestea genereaza REACTII EMOTIONALE.

O schema negativa tinde sa se perpetueze in situatii de viata noi, desi ea nu mai e adaptata la acestea.
Ea tinde sa se automentina, prin trei mecanisme primare:
– distorsiuni cognitive
– patternuri de autoaparare
– stiluri de adaptare la schema
Aceste mecanisme de perpetuare fac ca omul sa perceapa situatiile in asa fel incat schema sa se activeze
– accepta informatiile care confirma schema
– neaga informatiile care vin in contradictie cu schema
– minimalizeaza informatii care ar putea invalida schema

Facand o analogie cu lumea biologica, nu exact la fel fac virusii care invadeaza o celula, deturnandu-i sistemele functionale in folosul lor?
Nu la fel fac parazitii care determina gazdele sa actioneze intr-un mod folositor parazitilor, dar daunator gazdei (toxoplasmoza face ca soarecele sa fie nesabuit, sa nu se mai teama de pisica, sa piarda instinctul de conservare, ca pisica sa preia parazitul iar ciclul vital al parazitului sa fie reluat – ouale sale ar muri fara asta)

Desi este o analogie, Dawkins a remarcat caracterul viral al memelor. Ele tind sa invadeze mintea umana, sa fie contagioase, sa intre in conflict unele cu altele, facand gazdele sa se lupte in razboaie pentru suprematia lor. Oamenii mor, memele prospera. Exemplu: razboaiele religoase in care mema „CATOLICISMUL trebuie sa ajunga UNIVERSAL” s-a infruntat cu mema „protestantismul e mai corect, are mai multa dreptate”. Cati dintre oamenii aceia care au murit au inteles ca au fost parazitati intr=un mod inutil si nociv, absurd?

Revenind la subiectul INCEPTIE:
un depresiv care ar intelege felul in care e parazitat de niste MEME nocive ar putea sa inceapa sa le vaneze si sa le elimine, pastrand acele meme care nu-i dauneaza, ba chiar il ajuta (simbioza).
Exemplu de meme nocive pentru depresiv, care ii distrug starea de bine, fericirea, creierul, viata, relatiile, succesul.

„Daca…. atunci…”
„O, daca…”
„Viata nu are sens”
„Nu am valoare, pentru ca…”
„Nu am avut noroc, sansa”
„Sunt urat/a, si nimeni nu ma place/vrea”
„Nu voi fi fericit niciodata”
„Cea mai buna parte a vietii tocmai s/a dus”
„TOTI oamenii sunt rai/egoisti/plictisitori/profitori”
„Dupa moarte, va fi mai bine. God va repara totul. Ne vedem de cealalta parte. Relax si verdeata vesnica”
„Ceilalti sunt de vina”

etc

Cand anume a avut loc INCEPTIA acestor meme? Cine si cum le-a inceptionat?
Ce meme pot fi puse in loc?
Cum pot fi schimbate memele negative cu memele pozitive?

In locul depresivului, putem pune anxios, hipomaniacal, fobic, timid, pasiv, agresiv, mut selectiv, suicidar, samd. In cazurile foarte grave, cand omul nu mai relationeaza cu nimeni (schizofrenicul pierdut in lumea halucinatiilor, delir, paranoia, etc) acest model nu mai merge, cred, tocmai pentru ca a schimba memele necesita
– o minte cat de cat capabila sa se autoanalizeze, fie si ghidata de altcineva
– o capacitate cat de mica de relationare, dorinta de a fi ajutat
– umilinta de a te lasa ajutat (cea mai vicleana mema e cea a MANDRIEI – care face omul sa spuna: raman cu memele mele, sunt ale mele si asta e, chiar daca pute, macar e caldut, dar nu sunt memele tale!)

E bine sa nu primesti orice mema de la altcineva (ai ajunge in situatia victimei naive mereu fraierata de manipulatori). Dar nici sa respingi toate memele nu e bine (atunci te izolezi total in mintea ta, ca o fortareata).

Dati si voi exemple de astfel de razboaie ale memelor…

Anunțuri

Mecanisme de aparare

Posted: Noiembrie 20, 2010 in cognitii

O carte interesanta: Jerome Blackman, 101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea.

http://www.4shared.com/get/fwwfHCje/Jerome…01_Aparari.html

Veti gasi cu siguranta in lista unele mecanisme de aparare pe care le-ati folosit in relatiile cu altii, ori le-au folosit altii fata de voi, ca sa se apere.
Si eu am recunoscut o lista lunga, dar e imbucurator pentru mine sa constat ca am renuntat la o parte in decursul anilor, ceea ce inseamna ca am dezvoltat modalitati mai eficiente de coping.
Cu unele din lista nu prea ma impac, vezi Franchetea (100), dar s-ar putea sa aiba dreptate… cateodata cei brutali de sinceri te naucesc cu directetea lor, asa ca nu mai ai timp si disponibilitate sa le percepi realele sentimente…
Unele mecanisme de aparare sunt utile, ma gandesc la situatia in care esti agresat verbal sau ti se incalca drepturile. Atunci, fara ele esti pierdut. Dar pentru a nu abuza de ele trebuie sa stii ce faci. Astfel eviti si situatia in care ele iti joaca feste, pentru ca te trimit pe pista unor scheme cognitive disfunctionale.

Lista de mecanisme de aparare poate fi lungita. Poate veniti si voi cu idei…

Faza orală (0-3 ani)

1. Proiecţia
Atribui propriile conţinuturi psihice altcuiva.

2. Introiecţia
Îţi formezi o imagine a unei alte persoane.

3 Halucinaţia
Vezi sau auzi lucrurile la care încerci să nu te gândeşti – dorinţe, comentarii, fantasme sau critici – fără testarea realităţii.

Faza anală (1,5-5 ani)

4. Identificarea proiectivă

a. Proiectezi atât de mult din tine însuţi asupra altcuiva încât îl distorsionezi masiv.
b. Trezeşti în celălalt afectele neplăcute pe care le simţi („suferinţa iubeşte compania”).
c. Trezeşti în altcineva afectele neplăcute pe care le simţi şi te porţi ca persoana care te-a făcut să te simţi atât de rău.

5. Învinovăţirea proiectivă
– învinovăţeşti pe nedrept pe altcineva pentru propria problemă.

6. Negarea – se presupune că ai perceput realitatea (simţul realităţii este intact):

a. Negarea per se: Dezavuarea unui fapt real, în ciuda dovezilor clare ale existenţei acestuia.
b. Negarea prin act: Comportament cu semnificaţie simbolică: „Această realitate neplăcută nu există!”
c. Negarea prin fantasmă: Menţinerea unor convingeri eronate, astfel încât nu este nevoie să accepţi realitatea.
d. Negarea prin cuvânt: Foloseşti cuvinte speciale prin care îţi menţii convingerea eronată despre o realitate.

7. Dediferenţierea (fuziunea Sinelui cu obiectul)
Te comporţi aşa cum vrea altcineva să fii.

8. Clivajul –
Vezi anumiţi oameni complet ostili în timp ce alţii sunt complet afectuoşi.
Sau urăşti acum răul pe care l-ai iubit.

9. Animismul
Atribui calităţi umane unor entităţi neumane.

10. Deanimarea
– Persoana pe care o vezi nu e om, deci nu ai de ce să te îngrijorezi.

11. Formaţiunea reacţională
– Simţi opusul (de exemplu, este atât de amabil încât nu îţi poţi exprima furia).

12. Anularea retroactivă şi ritualurile –
Te opui conştiinţei (Supraeului).
Sau faci ceva pentru care te simţi vinovat, după care ispăşeşti prin autopedepsire printr-un alt act simbolic.

13. Izolarea (afectului)
– Nu eşti conştient de trăirile produse de afecte.

14. Externalizarea –
Crezi că „societatea” te va critica, când de fapt tu te simţi vinovat.

15. Întoarcerea asupra propriei persoane
Eşti furios pe altcineva, dar îţi faci rău ţie însuţi/ te sinucizi.

16. Negativismul
Refuzi să cooperezi şi ai o atitudine condescendentă faţă de ceilalţi.

17. Compartimentarea gândirii
– Îţi inhibi capacitatea de a face conexiuni.

18. Agresivitatea ostilă
Intri în dispute cu ceilalţi, pentru a-ţi ascunde sentimentele neplăcute.

Primul stadiu genital (2-6 ani)

19. Deplasarea
Simţi ceva faţă de o persoană, dar muţi sentimentele către o altă persoană, sau situaţie.

20. Simbolizarea –
Acorzi o semnificaţie iraţională unui anumit aspect al funcţionării mentale.

21. Condensarea –
Combini idei disparate, cu caracter contiguu.

22. Formarea iluziilor sau reveria
Vizualizezi conştient un scenariu plăcut sau neplăcut, despre care ştii că este o fantasmă.

23. Comportamentul evaziv
– Minţi intenţionat, cu un scop.

24. Confabulaţia
Minţi fără să ştii, pentru a-ţi ridica stima de sine.

25. Refularea
– Uiţi gândurile fără să vrei.

26. Halucinaţia negativă –
Nu vezi ceva ce te supără şi se află chiar în faţa ta.

27. Regresia libidinală [Regresia psihosexuală]
Te temi de sexualitate şi competitivitate, astfel că devii dependent (oral) sau încăpăţânat (anal).

28. Regresia Eului – acest termen este utilizat în trei accepţiuni:
a. Perturbarea unei funcţii: Funcţia sau forţa Eului nu mai operează, astfel încât nu poţi simţi ceva neplăcut.
b. Intoarcerea la moduri de apărare mai primitive: Pui în funcţiune mecanisme de apărare specifice unui stadiu anterior de dezvoltare.
c. Operaţii defensive ineficiente: Apărările nu reuşesc să blocheze afectele neplăcute, iar eşecul acestora îi trezeşte individului vinovăţie, de care se eliberează prin autopedepsire.

29. Regresia temporală –
Acorzi o atenţie specială unor perioade anterioare, evitând astfel conflictele actuale.

30. Regresia topică
Visezi pentru a evita o realitate dureroasă .

31. Reprimarea – Încerci deliberat să uiţi ceva.

32. Identificarea cu o fantasmă –
Te comporţi ca eroul favorit.

33. Identificarea cu dorinţe/fantasme parentale conştiente sau inconştiente –
Faci ce îţi interzic părinţii, pui în act dorinţele acestora inacceptabile, pentru care eşti pedepsit.

34. Identificarea cu o imagine sau cu un obiect idealizat
– Gândeşti şi te comporţi ca o persoană considerată a fi remarcabilă.

35. Identificarea cu agresorul–
Te comporţi abuziv faţă de o persoană pentru că altcineva s-a comportat abuziv cu tine. Astfel te protejezi de sentimentele de furie.

36. Identificarea cu victima–
Te comporţi ca altcineva, fie permiţând un abuz, fie căutând să fii victimă.
Faci asta fie din dorinţa de a salva, fie pentru a respinge propria furie sau vinovăţie.

37. Identificarea cu obiectul pierdut–
Te comporţi ca o persoană iubită pe care ai pierdut-o. Dacă păstrezi suvenire şi nu eşti îndurerat, „se instaurează doliul patologic”

38. Identificarea cu introiectul
Acesta devine parte a Supraeului individului.

39. Seducerea agresorului
– Seduci sexual sau flatezi pe cineva, pentru a te elibera de frică.

Stadiul de latenţă (6-11 ani)

40. Sublimarea–
Te angajezi într-o activitate care la nivel simbolic reprezintă o fantasmă.

41. Comportamentul provocator
Îi determini pe ceilalţi să facă sex cu ctine, să te pedepsească sau ambele.

42. Raţionalizarea
Găseşti scuze pentru a te elibera de tensiune, de regulă în urma negării unei realităţi.

43. Ruminarea mentală –
„Analizezi excesiv” sau „gândeşti în gol”, încercând astfel să îţi rezolvi problemele.

44. Comportamentul contrafobic
Faci exact lucrurile de care îţi este teamă .

45. Intelectualizarea –
Te cramponezi de o teorie particulară pentru explicarea unui comportament.

46. Socializarea şi distanţarea–
Îţi foloseşti abilităţile sociale pentru a te distrage de la gândurile dureroase.

47. Investirea pulsională a unei funcţii a Eului
Ataşezi unei funcţii a Eului o semnificaţie simbolică (de exemplu, „Spălatul vaselor este o treabă pentru femei”, echivalând iraţional o anumită activitate cu apartenenţa la unul dintre sexe).

48. Inhibarea unei funcţii a Eului–
Funcţia Eului investită pulsional intră în conflict cu sentimentele de vinovăţie, şi prin urmare, o blochezi (de exemplu, nu poţi citi, pentru că cititul este echivalat cu o activitate sexuală interzisă).

49. Idealizarea–
Supraevaluezi pe cineva datorită:
a. narcisismului : pentru diminuarea ruşinii privind propria inadecvare
b. narcisismului: Contopeşti persoana cu imaginea supraestimată a propriului sine („Obiectul sinelui”)
c. iubirii: pentru a nu fi dezamăgit
d. transferului : acesta este văzut ca un părinte foarte iubit în copilărie.

50. Devalorizarea –
Îl desconsideri pe celălalt, pentru menţinerea sentimentului propriei valori.
Perioada adolescenţei şi după – al doilea stadiu genital (de la 13 ani la 20+)

51. Umorul –
Obişnuieşti să glumeşti, pentru a evita să te gândeşti la sentimentele
dureroase. Dacă devii extrem de excitat, eşti hipomaniacal

52. Concretizarea–
Nu mai foloseşti gândirea abstractă (care nu este afectată); dai vina pe un „dezechilibru chimic” sau cauţi să descoperi un virus, pentru a evita să te gândeşti la relaţii, şi să te superi.

53. Dezidentificarea –
Încerci din răsputeri să nu fii ca unul dintre părinţi.

54. Constituirea grupului –
Cauţi compania unui grup, pentru a te apăra de pulsiunile sexuale.

55. Ascetismul – Eviţi contactul cu semenii.

56. Alegerea de obiect unisexuală –
„Amicul/ amica” de acelaşi sex îţi diminuează anxietăţile privind excitarea heterosexuală

Alte tipuri de mecanisme de apărare

57. Un afect versus altul –
Acorzi atenţie unei emoţii pentru a evita alta.

58. Hiperabstractizarea –
Teoretizezi excesiv. Dacă la aceasta se adaugă Negarea şi reconstrucţia realităţii, este probabil vorba de o tulburare psihotică.

59. Reticenţa – Refuzi să vorbeşti, pentru a evita să fii prins.

60. Logoreea –
Vorbeşti foarte mult, fără însă a fi circumstanţial sau tangenţial.

61. Evitarea –
Ocoleşti anumite situaţii, datorită conflictelor trezite de acestea.

62. Pasivitatea –
Adopţi în mod automat o atitudine îngăduitoare sau supusă atunci când eşti agresat.

63. Grandiozitatea/Omnipotenţa
– Eşti darul lui Dumnezeu pe pământ şi ai puteri speciale.

64. Transformarea pasivităţii în activitate –
„Nu mă puteţi concedia; Îmi dau demisia!”
Controlezi momentul producerii propriei victimizări.

6.5. Somatizarea –
Acorzi o atenţie specială propriului corp, pentru a evita conflictele legate de pulsiunile orale, sexuale sau agresive.

66. Normalizarea
– Te convingi singur că eşti normal, în ciuda psihopatologiei evidente.

67. Dramatizarea –
Pui emoţie în cuvinte, pentru a reduce conflictul legat de faptul de a fi observat.

68. Impulsivitatea
– Te foloseşti de sex, de mâncat sau de ostilitate pentru a te elibera de o tensiune
sau un afect neplăcut.

69. Consumul excesiv de substanţe–

Consumi diferite substanţe pentru a scăpa de afectele neplăcute.

70. Comportamentul adeziv –
Te agăţi de o persoană care te respinge.

71. Lamentarea –
Prin exprimarea nemulţumirilor, nu vezi caracterul infantil al dorinţei de a fi îngrijit.

72. Pseudoindependenţa –

Devii „Călăreţul singuratic”, fără a le permite celorlalţi să te ajute.

73. Altruismul patologic –
Reprezintă de fapt o proiecţie şi identificare cu victima: îţi negi dorinţele orale intense şi le proiectezi asupra celui în nevoie, simţindu-te îngrijit în mod indirect.

74. „Inducerea”
– Îl faci pe celălalt să simtă sau să creadă că are o tulburare psihică.

75. Minimalizarea –
Deşi conştientizezi o realitate dureroasă, îi atribui acesteia o importanţă redusă.

76. Exagerarea
– Faci prea mult caz într-o situaţie

77. Generalizarea –
Pentru a nu urî o persoană, o vezi drept parte a unui grup diabolic

78. Reconstrucţia realităţii–
Reinventezi o situaţie, după ce în prealabil ai negat realitatea acesteia.

79. Transferul
– Deplasezi amintirile cu privire la situaţii şi relaţii trecute asupra cuiva din prezent. Ulterior, mobilizezi vechile apărări pentru a uita sau controla experienţele trecute, prin repetarea lor simbolică sau modificarea finalului acestora.

80. Disocierea –
1. Uiţi un aspect al propriei personalităţi. Dacă îi dai un nume, de ex Butch, eşti probabil
psihotic
2. Îl determini pe celălalt să te caracterizeze, după care respingi opiniile acestuia

81. Fotofobia –
Eviţi lumina, evitând de fapt propriile dorinţe scoptofilice (voaierism).

82. Apatia (Greenson, 1949) –
Îţi lipseşte interesul pentru a desfăşura o activitate.

83. Intimidarea celorlalţi – comportamentul agresiv tiranic
– Îi pui pe ceilalţi în gardă, pentru a te elibera de propria anxietate.

84. Compensarea deficienţelor –
Îi respingi pe cei cu o personalitate mai integrată decât a ta.

85. Ticul psihogen
– Spasmul ca descărcare a tensiunii furiei.

86. Introspecţia
– Te cufunzi într-o stare meditativă, pentru a te elibera de tensiune sau
pentru a evita realităţile externe.

87. Acordul rezervat
– Îţi dai parţial consimţământul, pentru a evita o atitudine rebelă.

88. Investirea pulsională a unei deficienţe a Eului
– Pui deficienţa privind toleranţa la afecte sau controlul pulsional pe seama apartenenţei la unul dintre genuri (masculin sau feminin).

89. Inautenticitatea
Te prefaci, probabil din obişnuinţă.

90. Hiper-raţionalitatea–
Foloseşti procesele secundare pentru a evita afectele.

91. Imprecizia – Ascunzi detaliile.

92. Hiper-estetismul –
Eşti preocupat de ideea de adevăr şi frumos, pentru a evita realitatea
sau afectele.

93. Locvacitatea –
Individul vorbeşte cu uşurinţă, dar nu crede prea mult din ceea ce spune.

94. Violenţa fizică–
„Anulezi obiectul”, pentru a-ţi opri ura.

95. Identificarea cu obiectul lezat –
Te modelezi după „păsările rănite” pe care le-ai cunoscut (şi uneori, iubit).

96. Regresia formală–
Nu îţi mai foloseşti gândirea logică, orientată temporal.

97. Hipervigilenţa –
Eşti cu ochii în patru, chiar şi atunci când nu e necesar.

98. Deplasarea temporală într-o situaţie ipotetică viitoare
– Îţi imaginezi cum ar fi „dacă … ” sau „într-o bună zi … „.

99. Extenuarea – Te simţi obosit, fără a avea o afecţiune fizică.

100. Francheţea (Feder, 1974) –
Eşti onest şi tăios, pentru a ascunde adevăratele gânduri şi sentimente.

101. Transformarea autocriticii în criticarea obiectului
– Îl critici pe celălalt, pentru a nu te critica aspru pe tine.

Inceptia

Posted: Noiembrie 20, 2010 in filme psihologice
Dupa vizionarea filmului „Inception” am ramas cu cateva intrebari psihologice. Lasand la o parte succesiunea de ambuscade si batai antigravitationale, de explozii si urmariri, care sunt strict pentru gustul comercial al americanizatului de rand, am ramas la final cu cateva nedumeriri: in ce masura sunt inceptiat (inceptionizat?) de altii, in ce masura ii inceptiez eu pe altii (cu voie sau fara voie), cum poti sa-ti protejezi mintea de inceptii.

Termenul de INCEPTIE nu exista inca in limba romana, este un neologism de ultima ora. A inceput sa fie folosit pe net, cu un search de google il veti dibui, dar e inca sporadic.

Intelesul corect nu e acela de INCEPUT, ci de INITIERE a unei idei, mai ales cand e vorba de INSERTIE.

La nivel conceptual, INCEPTIA este cea a unei MEME. O idee pe care cineva ti-o inculca, iar tu nu te prinzi.

Dar acea idee iti va duce viata pe o alta varianta, o alta pista. Suntem produsul ideilor noastre. Actele noastre vin in existenta pregatite si initiate de ideile noastre. Cate ideile noastre nu sunt ale noastre, ci ne-au fost sadite de altii?

Copilul nu vine pe lume tabula rasa, ci are anumite reactii innascute, sapate in instincte.
Dar mintea lui e neformata, iar primii care ii sadesc idei in cap sunt parintii. Apoi vin educatoarele (2-6 ani), si profesorii (6+). Mai vine si mass media, in special presa si televiziunea, radioul, reclamele. Mediul este o alta sursa de inceptii.
Unii iau ideile de-a gata, nu le rumineaza, nu le filtreaza, nu le trec printr-un set de valori, nu le apreciaza dupa un set de experiente de viata care sa-i fie proprii. Unii lasa ca setul de valori/conceptii/viziuni ale realitatii sa le fie determinate/influentate de altii. Altii isi creeaza in timp seturi de valori proprii.

Aceasta se numeste maturizare. Insa copilul/puberul/adolescentul este vulnerabil la inceptie, la influentarea si persuasiunea celorlalti. De aceea legea il protejeaza (se considera ca nu are discernamant).

Nu toate inceptiile sunt rele, sunt unele utile. Ma gandesc ca un parinte care ii repeta copilului:”nu leza pe altii, caci vei suferi repercusiuni neplacute in timp” face o inceptie corecta (avertizeaza asupra unui adevar de viata valoros, verificat). O astfel de inceptie ajuta copilul sa se formeze corect (nu trebuie sa treaca si el prin experienta raului, nu trebuie sa repete greseala predecesorilor, ci invata din ea fara sa fi o fi practicat – de pilda nu ajunge la inchisoare, pentru ca realizeaza ca nu e folositor pe termen lung sa fie agresiv/dominator/rautacios cu alte persoane, deci nu isi dezvolta potentialul antisocial).

Pana la urma, problematica inceptiei este: in ce masura sunt vulnerabil azi la persuasiune? la manipularea constienta sau neconstientizata a altuia? In ce masura am fost in trecut? Care din ideile mele de baza, care/mi structureaza experienta cotidiana, sunt ale mele, care sunt ale altora, dar au fost acceptate judicios ca fiind ok pe baza judecatii de valoare, si care sunt ale altora, in folosul lor nu al meu, deci nocive?

So, ce parere aveti? Cum vi se pare analiza memelor personale, a inceptiei lor? Posibila sau partial posibila? Utila sau nu?
Aveti exemple de meme si inceptii in istoria voastra personala?

 

Temple Grandin

Posted: August 29, 2010 in filme psihologice

In filmul cu acelasi nume din 2010, autista high functionning Temple Grandin vede cand e adolescenta la o ferma un dispozitiv de fier ce imobilizeaza vacile pentru a putea fi insamantate, deci sex. Mai incolo, ea are o criza de furie, anxietate si se poate linisti numai dupa ce se baga in dispozitiv si e fixata exact ca si vaca. Merge la liceu, la internat si isi contruieste singura un dispozitiv similar, pe care il foloseste ca sa se elibereze de stres prea mare. Nevoia de a fi fixata, de a i se da limite, de a fi posedata, zic eu. Ea apartine in sfarsit la ceva (daca nu poate apartine cuiva, pt ca e rejectata social din cauza ciudateniilor).
Mi se pare ca e clara simbolistica sexuala. Autista high functionning are dorinte sexuale, dar e incapabila sa le faca fatza, din cauza ca niciodata nu stie ce vor baietii de la ea, stie ca nu face fatza jocului seductiei, un limbaj extraterestru pentru ea.
De aceea se orienteaza spre simulacrul de monta pentru vaci, in care substituie simbolic partenerul uman, pt a scapa de stresor (tensiune sexuala). Episodul e biografic, real.
Pana azi Temple Grandin neaga ca ar fi avut dorinte sexuale. Ea spune ca nu a avut deloc, ca nu a fost interesata. Dar tot ea spune:”pentru ca nu as fi facut fatza jocurilor de seductie sociale premergatoare”. Eu cred ca a negat si a refulat foarte puternic.

1. None No apparent psychological stressor No apparent psychological stressor
2. Minimal Minor violation of the law; small bank loan Vacation with family
3. Mild Argument with neighbor; change in work hours Change in school-teacher; new school year
4. Moderate New career; death of close friend; pregnancy Chronic parental fighting; change to new school; illness of close relative; sibling birth
5. Severe Serious illness in self or family; major financial loss; marital separation; birth of child Death of peer, divorce of parents; arrest; hospitalization; persistent and harsh parental discipline
6. Extreme Death of close relative; divorce Death of parent or sibling; repeated physical/sexual abuse
7. Catastrophic Concentration camp experience; devastating natural diaster Multiple family deaths

Separarea copilului de parinti

pe termen scurt intra la categoria SEVER iar pe termen lung la EXTREM.

Cum s-a format Eminescu

Posted: August 28, 2010 in copilarie, psiholiteratura

El a fugit la 14 ani de acasa in lume, dormind pe la stani, muncind ca sa se intretina, flamand, actor pentru mancare, etc pentru ca tatal lui era rigid, neempatic (Eminescu i-a zis „om meschin si fara inima”). Nu degeaba alti frati ai sai au fost bolnavi, s-au sinucis sau am murit tineri. Presiunea paternala era imensa. Mama era melancolica, blanda, moale nu a putut opune rezistenta.
Eminescu a preferat fuga de acasa (ca si copiii care fug azi in canale), dromomania. Doar ca fiind inteligent, a cautat sa isi termine singur studiile, la Blaj de pilda.
A ramas cu o puerilitate, (desi muncea din greu la ziar, se intretinea singur, era matur), pentru ca nu stia sa aiba grija de sanatatea sa, de trupul sau, de banii sai (cum sunt copiii care nu primesc stroke in copilarie, dragoste autentica, sa simta au valoare si merita sa ingrijeasca de sanatatea lor). Bea cafea multa, fuma mult, adica erau drogurile de pe vremea aia. Nu putea scrie decat „drogat” (ca si Cioran sau Marquez). Astfel si-a distrus sanatatea si nervii de tanar (o caracteristica a copiilor neiubiti).
Si el era interesat de buddhism si voia sa mearga in Asia chiar inainte de internarea la ospiciu.
Daca analizam de ce unii se retrag ca si calugari vom gasi multe chestii interesante in copilaria lor (vezi Mihail, prietenul lui Panait Istrati, sau Kakantzakis, prietenul lor). Mihail fugise de acasa si nu a vrut sa spuna de de ce, dar avea o mare durere (fiind educat si scolit, probabil venea dintr-o familie cu stare, dar rigida). Panait Istrati a crescut fara tata, mereu in cautarea lui prin lume (dromomanie). Kazantzakis a spus ca tatal lui e o „fiara” si de aia el va fi „neimpacat” toata viata – nu a reusit sa smulga iubirea tatalului, doar nemultumirea sa a primit-o.

Charles Whitfield, Healing the inner child

When we live our life in a shame-based and co-dependent stance, focusing inordinately on others, we naturally feel as though something is missing, that we are somehow incomplete. We are unhappy, tense, distressed, feel bad and/or numb. But to be real seems too threatening to us. We tried being real with others, and too often were rejected or punished for it. And so to be real again, to express our feelings and get our other needs met, seems too scary. Besides, we are not used to doing this. So we defend ourselves against realizing our real needs and feelings

But our Real or True Self, our Child Within, now alienated and hidden from us, has an innate desire and energy to express itself. Secretly, we want to feel its aliveness and its creativity. Held in for so long, stuck in such an approach-avoidance dilemma, its only way out is through a specific form or negative compulsive behavior that has worked for us in the past, even though we may get only a glimpse of our True Self by doing so. Such compulsive actions range across a wide spectrum of possible behaviors, from heavy use of alcohol or other drugs, to short-term, intense relationships, to trying to control another person. It may involve overeating, oversexing, overworking, overspending or even over-attending self-help group meetings.

This compulsive behavior tends to be negative in some way, such as self-destruction or other-destruction. It may produce a crisis as a side effect or may precipitate a crisis for self and for others. While we can control the behavior to some extentwe have some degree of willpower over it, in that we may even plan itit often occurs impulsively and automatically, as if by reflex.
When we behave compulsively, we usually get temporary relief from tension, suffering and numbness, even though we might feel some shame about it. And even though of short duration, we feel alive again. However, later we are left feeling shameful and incomplete (Fischer, 1985).
This type of behavior has also been called the repetition compulsion (Miller, 1981, 1983). It comes about from unsolved internal conflict that we carry in our unconscious mind, the place within us of which we are not usually aware.