El a fugit la 14 ani de acasa in lume, dormind pe la stani, muncind ca sa se intretina, flamand, actor pentru mancare, etc pentru ca tatal lui era rigid, neempatic (Eminescu i-a zis „om meschin si fara inima”). Nu degeaba alti frati ai sai au fost bolnavi, s-au sinucis sau am murit tineri. Presiunea paternala era imensa. Mama era melancolica, blanda, moale nu a putut opune rezistenta.
Eminescu a preferat fuga de acasa (ca si copiii care fug azi in canale), dromomania. Doar ca fiind inteligent, a cautat sa isi termine singur studiile, la Blaj de pilda.
A ramas cu o puerilitate, (desi muncea din greu la ziar, se intretinea singur, era matur), pentru ca nu stia sa aiba grija de sanatatea sa, de trupul sau, de banii sai (cum sunt copiii care nu primesc stroke in copilarie, dragoste autentica, sa simta au valoare si merita sa ingrijeasca de sanatatea lor). Bea cafea multa, fuma mult, adica erau drogurile de pe vremea aia. Nu putea scrie decat „drogat” (ca si Cioran sau Marquez). Astfel si-a distrus sanatatea si nervii de tanar (o caracteristica a copiilor neiubiti).
Si el era interesat de buddhism si voia sa mearga in Asia chiar inainte de internarea la ospiciu.
Daca analizam de ce unii se retrag ca si calugari vom gasi multe chestii interesante in copilaria lor (vezi Mihail, prietenul lui Panait Istrati, sau Kakantzakis, prietenul lor). Mihail fugise de acasa si nu a vrut sa spuna de de ce, dar avea o mare durere (fiind educat si scolit, probabil venea dintr-o familie cu stare, dar rigida). Panait Istrati a crescut fara tata, mereu in cautarea lui prin lume (dromomanie). Kazantzakis a spus ca tatal lui e o „fiara” si de aia el va fi „neimpacat” toata viata – nu a reusit sa smulga iubirea tatalului, doar nemultumirea sa a primit-o.
Archive for the ‘psiholiteratura’ Category
Jules Renard isi povesteste in cartea „Poil de carotte” (in romaneste „Morcoveata”) copilaria sa ingrozitoare, cu umor si cu o umbra de tristete. Se pare ca parintii erau narcisisti, agresivi si simteau nevoia sa-si defuleze pulsiunile pe cineva. Pe cine daca nu pe copilul lor, care e slab, neajutorat, mereu la indemana, si nu poate riposta? Daca s-ar opune, ar fi considerat needucat, obraznic, si sub pretextul educarii corecte ar fi snopit in bataie. Interesant e si faptul ca se intampla des in astfel de familii ca doar unul din copii sa sufere persecutii, neglijare si jigniri, ceilalalti copii fiind feriti, ba chiar luati partasi la hartuire! Nu ca ei ar fi iubiti cu adevarat, ci doar li se ofera o recompensa pt. a inchide ochii la nedreptate si pt. a lua parte la ea. Sora si fratele lui Morcoveata sunt complici activi in jocurile manipulatoare si agresive ale parintilor contra copilului cel mic, stigmatizat pe motiv ca e roscat si galbejit la fata. Acesta e socotit sursa tuturor problemelor din casa, joaca rolului tapului ispasitor care descarca impulsurile agresive ale familiei si readuce coeziunea in aceasta.
Daca un astfel de copil are o fire moale poate ajunge depresiv, suicidar, bolnav. Daca are o fire puternica, sfidatoare, poate ajunge infractor, criminal, hot, antisocial, sociopat, manipulator al femeilor, etc.
Morcoveata insa are o fire iertatoare, naiva, buna la suflet, si reuseste sa minimalizeze efectele devastatoare ale agresarilor prin glume si nepasare. Mai are si avantajul ca creste la tara, unde poate evada in natura, sa guste putina libertate (un copil agresat care creste in apartament nu are unde fugi). Alt avantaj ar fi acela ca are un model de bunatate in afara familiei, naşul sau, care se poarta frumos cu el. Alice Miller spune ca e necesar ca sa exista macar o astfel de persoana in formarea copilului, altfel acesta va deveni antisocial. Hitler nu a avut nici macar o singura persoana care in perioada copilariei sa se poarte frumos cu el (nici mama lui nu l-a ajutat sau iubit realmente). Naşul lui Morcoveata e mirat de rautatea parintilor acestuia: „Daca eu as avea o maimuta, as linge-o si-n dos, numai sa fie copilul meu. Dar eu nu pot avea copii, iar ei…”
Nu e de mirare ca Morcoveata isi descarca pulsiunile agresive pe animale. Impusca o pisica, vrabii, omoara o cartita, etc. Daca nu s-ar fi descarcat ar fi innebunit sau s-ar fi sinucis. Solutia ar fi sa se stopeze agresiunea perpetua din aceste familii narcisiste, dar asta deocamdata ramane la stadiul de utopie.
Cand Morcoveata ajunge la internat, ii scrie tatalui scrisori pline de exuberanta, buna credinta si naivitate, la care tatal raspunde mereu cu cinism si indiferenta emotionala. Intr-una ii cere tatalui sa-i cumpere doua carti, Voltaire si Rousseau. Tatal ii raspunde ca sunt prea scumpe, si daca vrea sa citeasca, n-are decat sa-si scrie carti si apoi sa le citeasca. Asa a ajuns Morcoveata scriitorul Jules Renard, celebru in toata lumea. Un mecanism de aparare numit sublimare, trecerea pulsiunilor si traumelor in arta si detasarea fata de ele. Cititi cartea, chiar daca ati citit-o in copilarie, fiindca acum veti citi cu alti ochi. Veti fi atenti la detaliile prin care e descrisa o familie narcisista. Si veti sti sa va feriti de asta in viata.
Psihologus Blog 