Archive for the ‘cognitii’ Category

Mecanisme de aparare

Posted: Noiembrie 20, 2010 in cognitii

O carte interesanta: Jerome Blackman, 101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea.

http://www.4shared.com/get/fwwfHCje/Jerome…01_Aparari.html

Veti gasi cu siguranta in lista unele mecanisme de aparare pe care le-ati folosit in relatiile cu altii, ori le-au folosit altii fata de voi, ca sa se apere.
Si eu am recunoscut o lista lunga, dar e imbucurator pentru mine sa constat ca am renuntat la o parte in decursul anilor, ceea ce inseamna ca am dezvoltat modalitati mai eficiente de coping.
Cu unele din lista nu prea ma impac, vezi Franchetea (100), dar s-ar putea sa aiba dreptate… cateodata cei brutali de sinceri te naucesc cu directetea lor, asa ca nu mai ai timp si disponibilitate sa le percepi realele sentimente…
Unele mecanisme de aparare sunt utile, ma gandesc la situatia in care esti agresat verbal sau ti se incalca drepturile. Atunci, fara ele esti pierdut. Dar pentru a nu abuza de ele trebuie sa stii ce faci. Astfel eviti si situatia in care ele iti joaca feste, pentru ca te trimit pe pista unor scheme cognitive disfunctionale.

Lista de mecanisme de aparare poate fi lungita. Poate veniti si voi cu idei…

Faza orală (0-3 ani)

1. Proiecţia
Atribui propriile conţinuturi psihice altcuiva.

2. Introiecţia
Îţi formezi o imagine a unei alte persoane.

3 Halucinaţia
Vezi sau auzi lucrurile la care încerci să nu te gândeşti – dorinţe, comentarii, fantasme sau critici – fără testarea realităţii.

Faza anală (1,5-5 ani)

4. Identificarea proiectivă

a. Proiectezi atât de mult din tine însuţi asupra altcuiva încât îl distorsionezi masiv.
b. Trezeşti în celălalt afectele neplăcute pe care le simţi („suferinţa iubeşte compania”).
c. Trezeşti în altcineva afectele neplăcute pe care le simţi şi te porţi ca persoana care te-a făcut să te simţi atât de rău.

5. Învinovăţirea proiectivă
– învinovăţeşti pe nedrept pe altcineva pentru propria problemă.

6. Negarea – se presupune că ai perceput realitatea (simţul realităţii este intact):

a. Negarea per se: Dezavuarea unui fapt real, în ciuda dovezilor clare ale existenţei acestuia.
b. Negarea prin act: Comportament cu semnificaţie simbolică: „Această realitate neplăcută nu există!”
c. Negarea prin fantasmă: Menţinerea unor convingeri eronate, astfel încât nu este nevoie să accepţi realitatea.
d. Negarea prin cuvânt: Foloseşti cuvinte speciale prin care îţi menţii convingerea eronată despre o realitate.

7. Dediferenţierea (fuziunea Sinelui cu obiectul)
Te comporţi aşa cum vrea altcineva să fii.

8. Clivajul –
Vezi anumiţi oameni complet ostili în timp ce alţii sunt complet afectuoşi.
Sau urăşti acum răul pe care l-ai iubit.

9. Animismul
Atribui calităţi umane unor entităţi neumane.

10. Deanimarea
– Persoana pe care o vezi nu e om, deci nu ai de ce să te îngrijorezi.

11. Formaţiunea reacţională
– Simţi opusul (de exemplu, este atât de amabil încât nu îţi poţi exprima furia).

12. Anularea retroactivă şi ritualurile –
Te opui conştiinţei (Supraeului).
Sau faci ceva pentru care te simţi vinovat, după care ispăşeşti prin autopedepsire printr-un alt act simbolic.

13. Izolarea (afectului)
– Nu eşti conştient de trăirile produse de afecte.

14. Externalizarea –
Crezi că „societatea” te va critica, când de fapt tu te simţi vinovat.

15. Întoarcerea asupra propriei persoane
Eşti furios pe altcineva, dar îţi faci rău ţie însuţi/ te sinucizi.

16. Negativismul
Refuzi să cooperezi şi ai o atitudine condescendentă faţă de ceilalţi.

17. Compartimentarea gândirii
– Îţi inhibi capacitatea de a face conexiuni.

18. Agresivitatea ostilă
Intri în dispute cu ceilalţi, pentru a-ţi ascunde sentimentele neplăcute.

Primul stadiu genital (2-6 ani)

19. Deplasarea
Simţi ceva faţă de o persoană, dar muţi sentimentele către o altă persoană, sau situaţie.

20. Simbolizarea –
Acorzi o semnificaţie iraţională unui anumit aspect al funcţionării mentale.

21. Condensarea –
Combini idei disparate, cu caracter contiguu.

22. Formarea iluziilor sau reveria
Vizualizezi conştient un scenariu plăcut sau neplăcut, despre care ştii că este o fantasmă.

23. Comportamentul evaziv
– Minţi intenţionat, cu un scop.

24. Confabulaţia
Minţi fără să ştii, pentru a-ţi ridica stima de sine.

25. Refularea
– Uiţi gândurile fără să vrei.

26. Halucinaţia negativă –
Nu vezi ceva ce te supără şi se află chiar în faţa ta.

27. Regresia libidinală [Regresia psihosexuală]
Te temi de sexualitate şi competitivitate, astfel că devii dependent (oral) sau încăpăţânat (anal).

28. Regresia Eului – acest termen este utilizat în trei accepţiuni:
a. Perturbarea unei funcţii: Funcţia sau forţa Eului nu mai operează, astfel încât nu poţi simţi ceva neplăcut.
b. Intoarcerea la moduri de apărare mai primitive: Pui în funcţiune mecanisme de apărare specifice unui stadiu anterior de dezvoltare.
c. Operaţii defensive ineficiente: Apărările nu reuşesc să blocheze afectele neplăcute, iar eşecul acestora îi trezeşte individului vinovăţie, de care se eliberează prin autopedepsire.

29. Regresia temporală –
Acorzi o atenţie specială unor perioade anterioare, evitând astfel conflictele actuale.

30. Regresia topică
Visezi pentru a evita o realitate dureroasă .

31. Reprimarea – Încerci deliberat să uiţi ceva.

32. Identificarea cu o fantasmă –
Te comporţi ca eroul favorit.

33. Identificarea cu dorinţe/fantasme parentale conştiente sau inconştiente –
Faci ce îţi interzic părinţii, pui în act dorinţele acestora inacceptabile, pentru care eşti pedepsit.

34. Identificarea cu o imagine sau cu un obiect idealizat
– Gândeşti şi te comporţi ca o persoană considerată a fi remarcabilă.

35. Identificarea cu agresorul–
Te comporţi abuziv faţă de o persoană pentru că altcineva s-a comportat abuziv cu tine. Astfel te protejezi de sentimentele de furie.

36. Identificarea cu victima–
Te comporţi ca altcineva, fie permiţând un abuz, fie căutând să fii victimă.
Faci asta fie din dorinţa de a salva, fie pentru a respinge propria furie sau vinovăţie.

37. Identificarea cu obiectul pierdut–
Te comporţi ca o persoană iubită pe care ai pierdut-o. Dacă păstrezi suvenire şi nu eşti îndurerat, „se instaurează doliul patologic”

38. Identificarea cu introiectul
Acesta devine parte a Supraeului individului.

39. Seducerea agresorului
– Seduci sexual sau flatezi pe cineva, pentru a te elibera de frică.

Stadiul de latenţă (6-11 ani)

40. Sublimarea–
Te angajezi într-o activitate care la nivel simbolic reprezintă o fantasmă.

41. Comportamentul provocator
Îi determini pe ceilalţi să facă sex cu ctine, să te pedepsească sau ambele.

42. Raţionalizarea
Găseşti scuze pentru a te elibera de tensiune, de regulă în urma negării unei realităţi.

43. Ruminarea mentală –
„Analizezi excesiv” sau „gândeşti în gol”, încercând astfel să îţi rezolvi problemele.

44. Comportamentul contrafobic
Faci exact lucrurile de care îţi este teamă .

45. Intelectualizarea –
Te cramponezi de o teorie particulară pentru explicarea unui comportament.

46. Socializarea şi distanţarea–
Îţi foloseşti abilităţile sociale pentru a te distrage de la gândurile dureroase.

47. Investirea pulsională a unei funcţii a Eului
Ataşezi unei funcţii a Eului o semnificaţie simbolică (de exemplu, „Spălatul vaselor este o treabă pentru femei”, echivalând iraţional o anumită activitate cu apartenenţa la unul dintre sexe).

48. Inhibarea unei funcţii a Eului–
Funcţia Eului investită pulsional intră în conflict cu sentimentele de vinovăţie, şi prin urmare, o blochezi (de exemplu, nu poţi citi, pentru că cititul este echivalat cu o activitate sexuală interzisă).

49. Idealizarea–
Supraevaluezi pe cineva datorită:
a. narcisismului : pentru diminuarea ruşinii privind propria inadecvare
b. narcisismului: Contopeşti persoana cu imaginea supraestimată a propriului sine („Obiectul sinelui”)
c. iubirii: pentru a nu fi dezamăgit
d. transferului : acesta este văzut ca un părinte foarte iubit în copilărie.

50. Devalorizarea –
Îl desconsideri pe celălalt, pentru menţinerea sentimentului propriei valori.
Perioada adolescenţei şi după – al doilea stadiu genital (de la 13 ani la 20+)

51. Umorul –
Obişnuieşti să glumeşti, pentru a evita să te gândeşti la sentimentele
dureroase. Dacă devii extrem de excitat, eşti hipomaniacal

52. Concretizarea–
Nu mai foloseşti gândirea abstractă (care nu este afectată); dai vina pe un „dezechilibru chimic” sau cauţi să descoperi un virus, pentru a evita să te gândeşti la relaţii, şi să te superi.

53. Dezidentificarea –
Încerci din răsputeri să nu fii ca unul dintre părinţi.

54. Constituirea grupului –
Cauţi compania unui grup, pentru a te apăra de pulsiunile sexuale.

55. Ascetismul – Eviţi contactul cu semenii.

56. Alegerea de obiect unisexuală –
„Amicul/ amica” de acelaşi sex îţi diminuează anxietăţile privind excitarea heterosexuală

Alte tipuri de mecanisme de apărare

57. Un afect versus altul –
Acorzi atenţie unei emoţii pentru a evita alta.

58. Hiperabstractizarea –
Teoretizezi excesiv. Dacă la aceasta se adaugă Negarea şi reconstrucţia realităţii, este probabil vorba de o tulburare psihotică.

59. Reticenţa – Refuzi să vorbeşti, pentru a evita să fii prins.

60. Logoreea –
Vorbeşti foarte mult, fără însă a fi circumstanţial sau tangenţial.

61. Evitarea –
Ocoleşti anumite situaţii, datorită conflictelor trezite de acestea.

62. Pasivitatea –
Adopţi în mod automat o atitudine îngăduitoare sau supusă atunci când eşti agresat.

63. Grandiozitatea/Omnipotenţa
– Eşti darul lui Dumnezeu pe pământ şi ai puteri speciale.

64. Transformarea pasivităţii în activitate –
„Nu mă puteţi concedia; Îmi dau demisia!”
Controlezi momentul producerii propriei victimizări.

6.5. Somatizarea –
Acorzi o atenţie specială propriului corp, pentru a evita conflictele legate de pulsiunile orale, sexuale sau agresive.

66. Normalizarea
– Te convingi singur că eşti normal, în ciuda psihopatologiei evidente.

67. Dramatizarea –
Pui emoţie în cuvinte, pentru a reduce conflictul legat de faptul de a fi observat.

68. Impulsivitatea
– Te foloseşti de sex, de mâncat sau de ostilitate pentru a te elibera de o tensiune
sau un afect neplăcut.

69. Consumul excesiv de substanţe–

Consumi diferite substanţe pentru a scăpa de afectele neplăcute.

70. Comportamentul adeziv –
Te agăţi de o persoană care te respinge.

71. Lamentarea –
Prin exprimarea nemulţumirilor, nu vezi caracterul infantil al dorinţei de a fi îngrijit.

72. Pseudoindependenţa –

Devii „Călăreţul singuratic”, fără a le permite celorlalţi să te ajute.

73. Altruismul patologic –
Reprezintă de fapt o proiecţie şi identificare cu victima: îţi negi dorinţele orale intense şi le proiectezi asupra celui în nevoie, simţindu-te îngrijit în mod indirect.

74. „Inducerea”
– Îl faci pe celălalt să simtă sau să creadă că are o tulburare psihică.

75. Minimalizarea –
Deşi conştientizezi o realitate dureroasă, îi atribui acesteia o importanţă redusă.

76. Exagerarea
– Faci prea mult caz într-o situaţie

77. Generalizarea –
Pentru a nu urî o persoană, o vezi drept parte a unui grup diabolic

78. Reconstrucţia realităţii–
Reinventezi o situaţie, după ce în prealabil ai negat realitatea acesteia.

79. Transferul
– Deplasezi amintirile cu privire la situaţii şi relaţii trecute asupra cuiva din prezent. Ulterior, mobilizezi vechile apărări pentru a uita sau controla experienţele trecute, prin repetarea lor simbolică sau modificarea finalului acestora.

80. Disocierea –
1. Uiţi un aspect al propriei personalităţi. Dacă îi dai un nume, de ex Butch, eşti probabil
psihotic
2. Îl determini pe celălalt să te caracterizeze, după care respingi opiniile acestuia

81. Fotofobia –
Eviţi lumina, evitând de fapt propriile dorinţe scoptofilice (voaierism).

82. Apatia (Greenson, 1949) –
Îţi lipseşte interesul pentru a desfăşura o activitate.

83. Intimidarea celorlalţi – comportamentul agresiv tiranic
– Îi pui pe ceilalţi în gardă, pentru a te elibera de propria anxietate.

84. Compensarea deficienţelor –
Îi respingi pe cei cu o personalitate mai integrată decât a ta.

85. Ticul psihogen
– Spasmul ca descărcare a tensiunii furiei.

86. Introspecţia
– Te cufunzi într-o stare meditativă, pentru a te elibera de tensiune sau
pentru a evita realităţile externe.

87. Acordul rezervat
– Îţi dai parţial consimţământul, pentru a evita o atitudine rebelă.

88. Investirea pulsională a unei deficienţe a Eului
– Pui deficienţa privind toleranţa la afecte sau controlul pulsional pe seama apartenenţei la unul dintre genuri (masculin sau feminin).

89. Inautenticitatea
Te prefaci, probabil din obişnuinţă.

90. Hiper-raţionalitatea–
Foloseşti procesele secundare pentru a evita afectele.

91. Imprecizia – Ascunzi detaliile.

92. Hiper-estetismul –
Eşti preocupat de ideea de adevăr şi frumos, pentru a evita realitatea
sau afectele.

93. Locvacitatea –
Individul vorbeşte cu uşurinţă, dar nu crede prea mult din ceea ce spune.

94. Violenţa fizică–
„Anulezi obiectul”, pentru a-ţi opri ura.

95. Identificarea cu obiectul lezat –
Te modelezi după „păsările rănite” pe care le-ai cunoscut (şi uneori, iubit).

96. Regresia formală–
Nu îţi mai foloseşti gândirea logică, orientată temporal.

97. Hipervigilenţa –
Eşti cu ochii în patru, chiar şi atunci când nu e necesar.

98. Deplasarea temporală într-o situaţie ipotetică viitoare
– Îţi imaginezi cum ar fi „dacă … ” sau „într-o bună zi … „.

99. Extenuarea – Te simţi obosit, fără a avea o afecţiune fizică.

100. Francheţea (Feder, 1974) –
Eşti onest şi tăios, pentru a ascunde adevăratele gânduri şi sentimente.

101. Transformarea autocriticii în criticarea obiectului
– Îl critici pe celălalt, pentru a nu te critica aspru pe tine.

Anunțuri

Despre fantomele din cap

Posted: August 12, 2010 in cognitii

„Some of us have so many voices in our heads, we could hold group therapy by ourselves,” said Rokelle Lerner, a popular speaker and trainer on relationships, women’s issues, and addicted family systems.

This internal chorus is often composed of voices from our family of origin, voices of critical teachers or bosses, voices from past relationships or current situations. Often these voices are drowned out by our own voice nagging, reprimanding, berating, but rarely praising us.

„In times of stress or chaos, the voices grow louder and it’s easy to go numb”

„We become estranged from our purpose and our passion. Our response is fear, and our reaction is an attempt at control.” We frequently become children again during times of stress — reverting to old and unhealthy patterns that were present in dysfunctional families or relationships. Our boss becomes our mother, the vindictive coworker becomes the childhood bully. Although we are adults, we feel like vulnerable children, and this vulnerability puts us at risk for depression, substance abuse, or other addictive behaviors.

„We need to ‘grow ourselves up’ when we feel little,” said Lerner. Growing up is about setting appropriate boundaries and limits and turning from reactivity to creativity. „Without boundaries, we all react to the past and retreat to family patterns,” said Lerner. Boundaries communicate „what I value I will protect, but what you value I will respect.”

Lerner said that growing up is about maintaining dignity and integrity, and being „authentic” with ourselves — a skill that takes practice and preparation. It’s about learning how or whether you want to „show up” in a situation, how you want to communicate what you need or want to say, and then taking the consequences for what you say and do. It’s also about listening attentively and with respect. When people communicate clearly, directly, honestly, and sensitively, they are learning to speak from the best part of themselves to the best part of others, said Lerner.

„Healthy adults learn how to make appropriate requests, how to set limits, and how to take action,” said Lerner. She gave an example of a skateboarder who taunted a woman by skating too close to her, knocking the newspaper she held out of her hands. The woman at first reacted explosively by yelling and calling the adolescent every derogatory name she could think of. He just laughed and walked away. Overcoming that first raw reaction, she called him back, this time explaining in a much calmer voice, „What I meant to say is that you scared me. I thought you were going to hurt me.”

„If you can’t identify your emotions right away, at least you can control your behavior,” said Lerner. This „fake it ‘til you make it” approach is one of the first things people recovering from addiction learn. It often requires counting to 10, breathing deeply, or excusing yourself until you feel more in control. Reacting reflectively rather than reflexively opens the door for honest interaction.

Boundaries differ for each individual and for each situation, but run along a continuum from „too intrusive” on one end to „too distant” on the other. The trick is to pay close attention to your instincts and feelings so you can strike a healthy balance in relationships that will honor your own boundaries. If an interaction feels inappropriate or uncomfortable, the chances are a personal boundary is being tested or crossed or a need is not getting met.

The more we practice sifting through all the voices in our heads, tuning into and trusting the one clear voice within that guides and protects us, the better we will get at identifying and respecting our own personal boundaries. We will also get better at developing strategies to take the best possible care of ourselves when we feel our boundaries are being violated. We discover how outlets like mutual-help groups, hot baths, long walks, and prayer or meditation feed our soul better than drugs or alcohol. We discover how good it feels to be a grown-up.

„Attractiveness can be a curse (Tseëlon, 1992),

openness can be costly (Bochner, 1982),

honesty is often more destructive than deceit (Barnes, 1994; Bavelas, Black, Chovil, & Mullet, 1990; DePaulo,Kashy, Kirkendol, Wyer & Epstein, 1996; Rodriquez & Ryave, 1990),

self-esteem can be self-absorbing (Gustafson & Ritzer, 1995) and a source of aggression (Baumeister, Smart, & Boden, 1996).

Assertiveness tends to be unlikable  (Spitzberg, 1993),

visionary leadership can be misguided (Conger, 1990),

humor can be violent and oppressive (Dundes,1987; Jenkins, 1994; Keough, 1990),

supportiveness can aggravate rather than heal (LaGaipa, 1990, Ray, 1993; Rook & Pietromonaco, 1987),

cooperation and empathy are susceptible to exploitation (Tedeschi & Rosenfeld, 1980),

clarity is often the least functional form of communication (Cerullo, 1988; Kursh, 1971; Nyberg, 1993; Rue, 1994; Tooke &
Camire, 1991),

politeness can be a reflection of oppression (Janeway, 1987; Kasson, 1990),

competence in one’s communication can backfire in myriad ways (Spitzberg, 1993, 1994a).

Extras din cartea „The dark side of close relationships”, Spitzberg, 1998

„The capacity to self-reflect distorts our perceptions of the world, leads us to draw inaccurate conclusions about ourselves and other people, and thus prompts us to make bad decisions based on faulty information. The self conjures up a great deal of personal suffering in the form of depression, anxiety, anger, jealousy, and other negative emotions by allowing us to ruminate about the past or
imagine what might befall us in the future. The inherently egocentric and egotistical manner in which the self processes information can blind us to our own shortcomings and undermine our relationships with other people.

Mark R. Leary, The Curse of the Self Self-Awareness, Egotism, and the Quality of Human Life – (2004)